DEZBATERE
FONDURI DE INVESTIȚII ALTERNATIVE – OPORTUNITĂȚI PENTRU DEZVOLTAREA ECONOMICĂ A ROMÂNIEI
12 iunie 2018, 9:30 – 12:30
Sala București, Phoenicia Grand Hotel București, Bulevardul Aerogării 87
Fotografii de la eveniment




























Evenimentul reunește parlamentari, investitori instituționali, administratori de fonduri, avocați și alți specialiști ai pieței financiare pentru a discuta despre viitorul fondurilor de investiții, oportunitățile pe care acestea le oferă economiei și investitorilor. Participanții vor avea o bună ocazie de a-și face auzit punctul de vedere într-un cadru organizat, iar opiniile lor pot constitui subiecte pentru articole de presă care pot seta agenda publică financiară.
În urma Dezbaterii vor rezulta idei care vor face obiectul unor concluzii pe care Organizația Profesioniștilor din Piața de Capital le va transforma în propuneri pentru un proiect legislativ în domeniu.

TEME DE DISCUȚII
- Necesitatea adoptării în cel mai scurt timp a unei Legi pentru Fondurile Alternative de Investiții (FIA) – act necesar pentru o industrie de peste 10 miliared de euro, întrucât reglementarea actuală a fondurilor de investitii închise (alternative) este realizată prin Regulamentul CNVM nr 15/2004, act al legislației secundare adoptat de fosta CNVM anterior aderării României la Uniunea Europeană
- Analiza posibilității ca Fondurile Alternative de Investiții (FIA) să contribuie în mod optim la dezvoltarea economică a României, iar reglementările la nivelul legislației primare trebuie să permită constituirea unor astfel de fonduri specializate în domeniul imobiliar, agricol etc
- Fondurile cu capital de risc, conform Regulamentului UE nr. 345/2013, care sunt destinate finanțării IMM-urilor și fonduri pentru antreprenoriat social conform Regulamentului UE nr. 346/2013 care au ca obiectiv principal realizarea unui impact social pozitiv și nu obținerea de profituri
- Societățile de Investiții Financiare (SIF) și Fondul Proprietatea-supuse unor reglementari speciale sau unitare cu celelalte FIA?
- Legea FIA și protecția investitorilor de retail
- Fondul Suveran de Investiții și Dezvoltare și politica sa investițională
INVITAȚI
- 9:30 – Deschiderea și prezentarea obiectivelor – Cristian Duțescu, Președinte OPPC
- Eugen Teodorovici – Ministrul Finanțelor Publice (tbc)
- Viorel Ștefan, Viceprim-ministru (tbc)
- Mircea Ursache, Vicepreședintele ASF
- Radu Hanga – Preşedintele Asociaţiei Administratorilor de Fonduri din România
- Costel Ceocea, Preşedintele Societăţii de Investiţii Financiare Moldova
- Iulian Stan, Vicepreședinte Societatea de investiții Financiare Transilvania
- Lucian Anghel, Președinte, Bursa de Valori București
- Adrian Tănase, Director General, Bursa de Valori București
- Robert Cazanciuc, Președinte, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, Senatul României
- Florin Cîțu, Senator
- Daniel Fenechiu, Vicepreședintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, Senatul României
- Mircea Boscoianu, Cdor. Prof. UFA Brașov

La Dezbatere mai pot participa reprezentanți ai:
SIF-urilor, Fondului Proprietatea, societăților de investiții financiare, societăților de servicii de investiții financiare, băncilor și presei.
ACCES EVENIMENT
Accesul la Dezbatere este gratuit, pe baza de înscriere la adresa de e-mail: office@concordcom.ro
